Carnetele de muncă vor fi eliminate începând cu 1 ianuarie 2019 conform modificărilor aduse Codului Muncii. Excluderea lor nu poate avea loc fără salvarea datelor pe care le conțin, astfel, angajatorii vor trebui să prezinte carnetele de muncă pentru a fi scanate de Casa Națională de Asigurare Sociale (CNAS), începând cu luna mai.
Potrivit unui comunicat de presă, emis de Confederația Națională a Patronatului (CNPM), urmează să fie scanate în special carnetele care au fost emise până în anul 1999. În acest mod, autoritatea planifică să-și completeze baza de date existentă cu informații suplimentare referitoare la perioadele respective. Acest lucru ar permite deținerea de către CNAS a informației complete și stabilirea drepturilor sociale prin cereri expediate online.
Mai exact, CNAS propune ca angajatorii să predea carnetele de muncă pentru a fi scanate. În perioada în care documentele vor fi la CNAS, angajatorul va fi absolvit de responsabilitatea administrativă pentru neeliberarea carnetelor de muncă în termenul prevăzut de legislația muncii.
Casa va restitui carnetele de muncă angajatorilor conform actelor de primire-predare. Aceștia, la rândul lor, le vor înapoia sub semnătură salariaților. Documentele care nu vor fi recepționate de titulari vor fi predate arhivei naționale.
CNAS ar putea demara procedura la începutul lunii mai și planifică să o finalizeze până la sfârșitul anului.
Totodată, autotitățile au anunțat că intenționezea să creeze și alte platforme electronice care vor viza concediile de maternitate/îngrijire a copilului, incapacitate temporară de muncă și altele, care vor fi preluate de CNAS integral și va scuti angajatorul de efort.
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale urmează să prezinte în perioada următoare, pentru consultări publice, proiectul hotărârii de Guvern privind mecanismul de excludere a carnetelor de muncă din uz.
Amintim că, carnetele de muncă urmează a fi excluse din uz de la începutul anului viitor.
Scopul urmărit este de a simplifica procesul de raportare financiară și statistică a agenților economici. În schimb, va fi lansată o platformă unică de raportare online, la care vor fi conectate Inspectoratul Fiscal de Stat, Casa Naţională de Asigurări Sociale, Compania Naţională de Asigurări în Medicină, pentru a exclude dublarea informaţiei prezentate de agenţii economici către instituţiile publice.
Sursa: diez.md